Home » D:News » Revolutia 3D: 2010 va fi anul televizoarelor 3D

Revolutia 3D: 2010 va fi anul televizoarelor 3D

Revolutia 3D: 2010 va fi anul televizoarelor 3D
Publicat: 11.01.2010
Cel putin, asa spera marii producatori care, inca din prima zi a celebrului targ de IT Consumer Electronics Show (CES) din Las Vegas, au dezvaluit numeroase modele de televizoare tridimensionale ce vor invada piata in acest an.

Expertii din industria IT considera ca acest trend este
promitator, estimand ca nu mai putin de 3,4 milioane de televizoare
3D vor fi vandute in SUA in acest an si in jur de 7 milioane in
intreaga lume – ceea ce ar spori vanzarile si ar scoate din
recesiune numerosi producatori de televizoare. „Nimeni nu doreste
ca 2009 sa fie un an care sa se repete”, declara Gary Shaphiro,
presedintele CES, referindu-se la impactul extrem de negativ pe
care recesiunea l-a avut asupra vanzarilor de electro-casnice.

In acest an, organizatorii CES estimeaza ca industria va creste
cu 440 milioane de dolari, gratie televizoarelor 3D care vor
patrunde in cat mai multe case. 2010 va fi anul 3D, marcat de
succesul filmului epic al lui James Cameron, Avatar care, dincolo
de incasari uriase a avut si un impact major asupra industriei de
film – daca in 2009 numai 10 pelicule cu potential de block-buster
au fost filmate direct 3D, in 2010 numarul acestora va ajunge la
25, iar peste 100 de pelicule filmate in format clasic se vor lansa
concomitent si in varianta remasterizata 3D. Incepand cu 2010,
numeroase filme au inceput sa apara pe blu ray in varianta 3D, iar
aceasta tendinta se va intensifica pe parcursul anului, ajungand
undeva la 40-50% spre mijlocul lui 2011.

CITESTE SI:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase